Uimire si Cutremur


M-au atras ochii verzi ai autoarei Amelie Nothomb prezenta pe coperta volumului primit de la Polirom. Rasfoind paginile mi-am dat seama ca am vazut filmul si asta a facut cartea si mai atractiva. Filmul m-a impresionat prin realismul rupt de cliseele obisnuite cand e vorba de Japonia iar cartea mi-a dat prilejul sa revad personajele prinse in absurditatea propriilor clisee. Socheaza contrastul intre poezia numelor (Furtuna de zapada, Padure, Inger) si rigiditatea gandirii. Autoarea smulge zambete amare vorbind despre involutia (!) ei in cadrul unei companii japoneze unde initiativa personala se pedepseste iar valoarea se supune ierarhiei astfel ca, sub influenta Sogunului, asteptam sa vad cazand capete sau macar o reala "aruncare in peisaj" de la fereastra devenita refugiu si evadare. Tot ce urmeaza este doar o continua degradare, rezumata chiar de autoare: "Copil fiind, voiam sa devin Dumnezeu. Foarte repede, am inteles ca ceream prea mult. Am fost atunci investita cu misiunea finala: curatarea budelor." Martorii acestei coborari se remarca prin lipsa de reactie si mai mult, comportandu-se "ca atatia altii, totodata sclav si calau neindemanatec al unui sistem care in mod sigur nu-i era pe plac, dar pe care nu l-ar fi denigrat niciodata, din slabiciune si din lipsa de imaginatie".