Interlude


Parca plutesc in spatiu fara puncte de referinta. Privirea mea implineste nu stiu cati ani, iarna afara da roade albe. Aici, inauntru, aburul se lasa peste lucruri. Lucrurile trebuie sa ia o pauza, pentru ca altfel obosesc. In mana rasucita imi sprijin trupul. Ni se aduc tavi cu ceai pe dalele de piatra. Prilej pentru spirit si trup sa se desfete. Sorb prima inghititura pentru sanatate si noroc. Mi-ar prinde bine o tigara. Cineva varsa ceaiul din cana si striga "ooo!". Mi-am indepartat privirea discret. Nu sunt dintre cele carora le place sa priveasca pe furis la asemenea scene. Femeile alea sunt si nu sunt. In clipa in care te gandesti la ele, clipa a si trecut. Altceva e cu apa care curge pe langa mine, in spatele coloanelor, pe treapta cea mai de jos, in rigolele orasului. Imi lungesc gatul, intorc capul in toate partile si adulmec, trag aerul cu zgomot pe nas. Apa asta... miroase a corp. Fumez deja a doua tigara. E de necrezut cum se aprind.

Am inceput sa fumez de copil. Subtiri si nu tot atat de tari. Gatlej uscat ca dupa sex. Poti sa-ti vezi in oglinda ceafa? Asta ma-ntreb. Poate cu partea oarba a ochiului. Ce se vede atunci trebuie sa fie ciudat de tulbure si acoperit de pacla, de parca timpul nu s-ar hotari ce urmeaza sa se petreaca. Daca oricine ar sti cum se face cu precizie asta, lumea s-ar transforma in haos clocotitor si-ar pieri. Vulcanii lumii ar erupe in acelasi timp. Sunt perfect constienta de acest pericol. Poate ca aburul are o extindere. Dar ce anume se extinde, asta nu stiu. Nu m-ar mira sa fie o extindere a spiritului insusi. Si spiritul se plimba pe deasupra... corpurilor. Aburul ca forma contemplativa a gandirii noastre. Ce pacat ca nu se vorbeste despre lucrurile astea in conferinte! Ce e? Nimic. Numai ca nu te-am auzit venind.