Martin Eden - Jack London - Recenzie


Sau recenzia unei carti excelente. Voi sunteti oameni tare faini asa ca, ca sa va rasplatesc, pe mine, dar mai ales pe voi prin a va prezenta aici recenzia unei carti frumoase (colegi, cartea asta ne-ar fi ajutat putin la Antropologia Comunicarii). Stiu, o sa ziceti ca Ovidiu e naspa, nu prea citeste el carti, ce recenzie de carte ar putea sa faca omul asta? Ei bine, am sa va raspund prin ceea ce-o sa scriu aici si, am încredere ca pot sa fac o recenzie de carte suficient de buna încât sa impresioneze ochii contestatarilor. Am la dispozitie 20 de minute sa o fac si, am sa ma încadrez în timp. La final, am sa fiu sincera si am sa va spun daca m-am încadrat în timp. Cele 535 de pagini mi-au luat 2 zile si un pic sa le termin, as fi putut juca vreo 60 de meciuri de baschet a câte 7 puncte (1 punct/cos) în tot timpul asta. 

As fi înscris, în functie de cât de în forma sunt, în jur de 2/3/4 puncte/meci, adica 2/3/4X60=120/180/240 puncte. Asadar, sa-ncepem. Martin Eden este o carte ce inspira. E viata. Despre povestea unui om sarac ce, a vrut, subit sa devina un burghez. Acest marinar voia sa evolueze pe scara sociala vrând sa devina om cult, doct. Împins de la spate de iubirea ce i-o purta lui Ruth Rose, de provenienta dintr-o familie înstarita îl  face sa vrea o evolutie în viata sa. Tânarul din San Francisco vrea sa devina si el ca Ruth, considerând-o de un nivel ridicat în ceea ce priveste cunostintele, starea sociala si tot ceea ce însemna clasa din care facea ea parte în acea vreme, la începutul secolului 20. Si începe. Viziteaza biblioteci, se documenteaza, ajunge sa faca critica; toate acestea fiind ajutat de Ruth. Avanseaza foarte rapid, în asa fel încât începe sa scrie el carti la rândul sau. 

Scrierile sale nu sunt, cum era de asteptat chiar atât de vândute. Are probleme financiare, dar, asta nu-l împiedica sa se casatoreasca cu Ruth. Toate bune si frumoase, însa, Ruth îl paraseste, la fel si prietenul sau cel mai bun, Brissenden (un om foarte cult, filosof, agnostic). Dupa aceasta, ramâne singur pe lume, nu mai are nimic din ceea ce avea, familia si prietenii îl parasesc si, ramâne singur în bataia vântului, însa... ceva se întâmpla si roata se învârte. Scrierile sale devin din ce în ce mai vândute, cu timpul îi reintra în gratii lui Ruth care, îl vrea înapoi, însa, ceva se întâmpla. Martin îsi da seama de minciuna în care traieste. Considera societatea falsa si ipocrita datorita faptului ca vede ce se întâmpla în aceasta, prin scrierile sale. Acesta considera ca nu are rost sa mai traiasca si, se sinucide. Va urma...

Lista lui NU


1. Nu voi mai pune "amintiri" in borcanul de poze. 2. Nu-mi voi mai face prieteni din zodia taur, caci pana la urma, ei se vor dovedi a fi tot doar niste boi. 3. nu ma voi apropia de baietii cu numele de Octavian. Am avut 6 (6!) încercari esuate cu 6 (6!) Octavieni diferiti. E cazul sa trec la Ion, Vasilica, Arpad, Sandor, Peter sau Zsolt. 4. Nu ma voi întoarce în Ciuc, orasul natal, decat in vizita. 5. Nu voi conduce masina cu peste 100 km-h 6. Nu voi face avort. 7. Nu voi parasi Sibiul niciodata 8. Cu toate ca am "n" motive, nu voi întoarce spatele facultatii mele. Ci voi ramâne ca profesor asociat în cadrul ei. 9. Nu voi mai sta în camin nici o zi în plus, din iulie încolo. 10. Nu voi mai avea inima bi sau tri camerala, cu n indivizi / musafiri prin ea. Ma voi opri la unul, dar nu acum, ci dupa o perioada de lunga pauza. 11. Nu voi mai face liste cu potentiale "victime" 12. Nu voi mai face primul pas in relatii. 13. Nu voi mai trimite mass-uri pe messenger 14. Nu-mi voi cauta iubirea pe internet. 15. Nu voi mai rascoli trecutul. 16. Nu voi mai continua lista asta, ci va voi ruga pe voi, cititorii mei sa o faceti pentru voi, sau pentru mine.

Interlude


Parca plutesc in spatiu fara puncte de referinta. Privirea mea implineste nu stiu cati ani, iarna afara da roade albe. Aici, inauntru, aburul se lasa peste lucruri. Lucrurile trebuie sa ia o pauza, pentru ca altfel obosesc. In mana rasucita imi sprijin trupul. Ni se aduc tavi cu ceai pe dalele de piatra. Prilej pentru spirit si trup sa se desfete. Sorb prima inghititura pentru sanatate si noroc. Mi-ar prinde bine o tigara. Cineva varsa ceaiul din cana si striga "ooo!". Mi-am indepartat privirea discret. Nu sunt dintre cele carora le place sa priveasca pe furis la asemenea scene. Femeile alea sunt si nu sunt. In clipa in care te gandesti la ele, clipa a si trecut. Altceva e cu apa care curge pe langa mine, in spatele coloanelor, pe treapta cea mai de jos, in rigolele orasului. Imi lungesc gatul, intorc capul in toate partile si adulmec, trag aerul cu zgomot pe nas. Apa asta... miroase a corp. Fumez deja a doua tigara. E de necrezut cum se aprind.

Am inceput sa fumez de copil. Subtiri si nu tot atat de tari. Gatlej uscat ca dupa sex. Poti sa-ti vezi in oglinda ceafa? Asta ma-ntreb. Poate cu partea oarba a ochiului. Ce se vede atunci trebuie sa fie ciudat de tulbure si acoperit de pacla, de parca timpul nu s-ar hotari ce urmeaza sa se petreaca. Daca oricine ar sti cum se face cu precizie asta, lumea s-ar transforma in haos clocotitor si-ar pieri. Vulcanii lumii ar erupe in acelasi timp. Sunt perfect constienta de acest pericol. Poate ca aburul are o extindere. Dar ce anume se extinde, asta nu stiu. Nu m-ar mira sa fie o extindere a spiritului insusi. Si spiritul se plimba pe deasupra... corpurilor. Aburul ca forma contemplativa a gandirii noastre. Ce pacat ca nu se vorbeste despre lucrurile astea in conferinte! Ce e? Nimic. Numai ca nu te-am auzit venind.